Bunăăă, dragilor! 🙂 Știu că vremea de afară vă îmbie la stat cât mai mult în casă, la adăpost de temperaturile care devin din ce în ce mai nemiloase. Se pare că iarna vine, de fapt, abia în ianuarie.
Ianurie e luna aia în care abia ne dezmorțim. Viața socială, profesională, dar și cea personală, sunt toate într-un ușor repaos, mai ales după perioada aglomerată a Sărbătorilor care, ce-i drept, ne îndeamnă să ne odihnim puțin. E post-concediu, nimeni n-are chef cu adevărat să reintre în ritmul de muncă și activitate susținută zi de zi.
Avem nevoie de ENERGIE
Ei bine, eu n-am timp de odihnă. Îmi trag familia după mine la tot felul de activități, merg cu cei mici la grădiniță, la înot, căutăm profesori de dans ca să facem mișcare și să ne cultivăm noi hobby-uri…
Dar, ce să vezi, uneori mai obosesc și eu. Și-atunci, e nevoie de un strop de motivație. Sigur că îl putem găsi în o sumedenie de lucruri, dar eu sunt extrem de activă atunci când sunt mulțumită de mine și mă simt bine în pielea mea.
Și cum poți să te simți bine cu tine dacă nu făcând schimbare de look, îndrăznind ceva nou și inedit pentru tine, ceva care să te facă să te uiți în oglindă și să spui WOW? 🙂
Prinde încredere în tine și îndrăznește să schimbi ceva!
Așa că, după cum v-am spus și pe Facebook recent, am îndrăznit un roșcat, așa, ca pentru început de an:
Da, am renunțat la veșnicul brunet pe care l-am păstrat cu sfințenie atâția ani. Poate nu pare o schimbare radicală, însă atât reacțiile voastre minuntate, cât și cele ale celor din jur, mi-au dat un boost de încredere și energie fenomenal.
Poate că vrei să te tunzi scurt. Sau să îți schimbi culoarea părului. Poate vrei o schimbare pe termen lung (cum ar fi să slăbești, să pui masă musculară…). Sfatul meu este să o faci acum. Sau să începi să o faci chiar din momentul acesta. Motivația de a te simți bine în pielea ta ar trebui să fie cea mai importantă pentru tine. De-aici pornesc toate lucrurile bune.
Acesta e sfatul meu pentru voi în 2017: îndrăzniți să faceți tot ce vă doriți!
Vă pup, cu drag,
N! 🙂
Ești o scumpă și o frumoasă 😊 pupici 😘😘😘😘
Te pup cu drag! :*
Esti o femeie superba.Imi place ca propui solutii simple si accesibile p/u toti.Te pup si iti doresc multa sanatate!
Pupiiici
Buna Nicoleta!!!zimi te rog ceva remedi din ce ai folosit tu ptr acnne?
Draga mea, pentru aceasta problema, care nu e deloc simpla, te sfatuiesc sa consulti medicul. Fiecare dintre noi avem nevoie de un tratament personalizat, in functie de tenul nostru! 😀
Te pup cu drag!
Esti superba ! Iti sta foarte bine. Eu sunt brunet de cand ma stiu si as vrea sa renunt la el. Ce nuanta ai folosit ?